Viişoara apare menţionată din 1318, sub denumirea de Egerhegy.

O primă aşezare, datată anul 957-960 a existat aici, pe podişul Lopoşei, la jumătatea secolului XII iar o altă aşezare se presupune a fi existat pe coasta dealului Bărbosul, în timp cele 2 aşezări unindu-se şi ducând la formarea actualei localităţi.

Cele mai vechi descoperiri arheologice găsite pe teritoriul comunei Viişoara datează din neolitic (anii 2700-2100 î.C.), fiind localizate pe malul stâng al râului Arieş – topoare de piatră şlefuită şi diverse fragmente de ceramică (în zona actualei vetre a satului).

La poalele dealului Bărbosul au fost descoperite obiecte şi fragmente ceramice celtice, datate app. 1700-1150 î.C. (epoca bronzului). Tot din această perioadă s-au găsit în Urca în grădina unui locuitor urme din ziduri romane de piatră, ţigle şi cărămizi romane.

Din perioada romană au fost descoperite numeroase obiecte – în podgoriile Dealului Bătrân s-au găsit cărămizi, ţigle, fragmente de piatră, o monedă datată perioada Hadrian, precum şi un altar al lui Jupiter, la marginea Dealului de Foc au fost găsite diverse fragmente de ceramică şi o monedă, în alte locuri au mai fost descoperite diverse fragmente ceramice, monezi şi alte obiecte datate acestei perioade.

De-a lungul timpului localitatea va apărea menţionată sub diverse denumiri, ea fiind şi proprietate ale diverselor familii – cea de Luncani, Brănişa, Chiend, actualul Plăieşti din comuna Moldoveneşti, respectiv Hădăreni – familiile Urkund, Figeti, Gerendi, Totpronsi, Csanyi.

Cronologie istorică

1570-1580: Biserica Romano-Catolică de pe Dealul Morii va fi transformată în cetate apărată. Cetatea va fi cucerită în 1619 de oastea lui Gabor Bethlen. Localitatea va fi declarată oraş, beneficiind de o serie de avantaje şi beneficii.

1602: După ce învinge satele Boian şi Bolduţ, generalul Gheorghe Basta va fi învins la marginea Viişoarei.

1617: În anul 1617 principele Transilvaniei Gabriel Bethlen colonizează aici 36 familii de curteni, după ce satul fusese devastat şi distrus.

1619: Localitatea este declarată din nou oraş, ulterior pierzându-şi din nou acest statut. În perioada 1714-1774 redevine oraş, din ordinul regelui Karoly al II-lea.

1705: Odată ajuns în localitate, Francisc Rákóczi va convoca dieta de la Alba Iulia, unde urma să fie proclamat principe.

1714-1744: Populaţia Viişoarei atinge 2.200 de suflete.

1763: La Agârbiciu este cantonat un detaşament militar, condus de generalul imperial Buccow.

1831: Satul are 1.189 locuitori.

1850: Localitatea este târg şi are 2.463 locuitori, aparţinând Districtului Militar Cluj, circumscripţia Vinţu de Sus, Cercul Vinţu de Sus.

1848: Revoluţia atinge şi această zonă, existând numeroase conflicte şi violenţe îndreptate împotrive românilor. Ştefan Dembrian, protopop al Turdei adresează pe 24 aprilie 1848 o scrisoare episcopului Andrei Şaguna, în care îi descrie situaţia, inclusiv ameninţările cu moartea pe care el personal le primise. Şaguna va transmite o scrisoare către conducerea comitatului Turda în care va solicita rezolvarea acestor probleme, scrisoare rămasă fără răspuns.

1850: Ioan Raţiu devine practicant în Agârbiciu, asistându-l pe subcomisarul Botta. Ulterior va părăsi localitatea pentru a studia la Viena.

1883: La Turda se înfiinţează Banca Populară Arieşeană. Printre acţionarii fondatori se numără şi unii locuitori ai Viişoara, respectiv bisericile greco-catolică şi ortodoxă.

1918: Are loc Marea Unire. Reprezentanţi ai Viişoarei se vor deplasa la Alba Iulia pentru a fi prezenţi la eveniment. Atmosfera acelor zile este descrisă astfel: „La 21 decembrie 1918 o coloană (de sud) formată din Regimentul 15 Infanterie, Escadronul Divizionar şi o baterie de artilerie, a înaintat din zona Luduş-Uioara mai întâi până la Viişoara şi la Cucerdea. Drumul spre Turda a fost de neuitat pentru ostaşi: arcuri de triumf şi inscripţii cu drapelele statelor aliate, o populaţie îmbrăcată în haine de sărbătoare i-a întâmpinat din localitate în localitate.”

1925: Ghiriş-Arieş şi Ghiriş-Sâncrai se unesc, ducând la formarea actualei Câmpia-Turzii. Iniţial Viişoara era inclusă în noua localitate, autorităţile decizând în final ca Viişoara să rămână localitate de sine stătătoare.

1925: Are loc marea inundaţie, provocată de râul Arieş. O mare parte din sat este distrus.

1939: Datorită numărului mare de animale existent aici, se decide înfiinţarea unui târg periodic de animale la Viişoara.

1944, mai: La Viişoara se înfiinţează o cantină pentru cei evacuaţi din Moldova şi Basarabia.

1944, septembrie – octombrie: Armata horthyistă ocupă satul Viişoara. Au loc un număr de violenţe împotriva locuitorilor români, culminate prin masacrul din Petrilaca, unde sunt ucişi sub un pod 18 copii şi părinţii lor (vârste între 7 săptămâni şi 36 ani). În lunile următoare localitatea va fi eliberată de armata română şi cea sovietică, în urma unor lupte însângerate.

1946: Viişoara este catalogată drept comună rurală de categoria I, prin decizia 1949 din 8 aprilie, a prefecturii Turda.

1949: Are loc naţionalizarea. La Viişoara va fi confiscată moara „Vasinca Ioan şi fraţii Solomon”

1952: Colectivizarea forţată a agriculturii atinge şi Viişoara. Cei care se vor opune vor fi arestaţi şi întemniţaţi.

De-a lungul timpului Viişoara apare menţionată sub mai multe denumiri:

1318 Sarcedosi de Egwibeg

1322 Sacerdos de Egwibeg

1334 Equrbeg

1339 Villa Egerbeg

1367 Poss Egerbegh

1388-1407 Poss Egerbegh

1450 Egvorbegh

1504 Via que Egerbegh

1582 Egerbegy

1750 Agribicis

1825 Agirbits

1839 Agribyts

1850 Egerbits

1854 Egerbegy, Erlemdorf

1911-1919 Aranyosegerbegy

1919-1925 Agârbiciu

Din 1925 Viişoara

Legenda  Egerbegy

În vremurile îndepărtate, întregul ținut era de forma unei guși de pasăre și era acoperită de o imensă pădure de arini. O legendă menționează că, la început, ținutul era populat numai de șoareci uriași, cu gușa și cu dram de inteligență. Într-una din zile, după o joacă, unul cade în valea săpată de pârâul ce și-a săpat drum în argilă, despărțind dealul în două părți, și și-a lăsat amprenta pe întreaga vale.